Statistica
Total online: 1
Vizitatori: 1
Utilizatori: 0
0:15 AM Priviri ciudate ... |
Ceea ce nu am să înțeleg e ... de ce se uită oamenii ciudat la tine când vorbești cu cineva cu probleme fizice, de exemplu? De parcă ai face ceva „ilegal”. De fapt, nici când faci ceva mai „ilegal” nu se uită așa urât la tine. Poți arunca hârtii pe jos fără nici o problemă. În momentul ăla parcă ești invizibil. Da, invizibil e un termen bun. Am zis-o de prea multe ori că oamenii sunt ciudați cu felul lor de a reacționa și mai ales felul în care te privesc. Și nu doar pe tine să zicem ca persoană normală, ci și pe cei care nu sunt la fel de „normali”. Cei care sunt mai diferiți. Facem mereu diferențe, aceste urâte diferențe. Ca să ce? Să ne simțim mai „deștepți” decât ceilalți? Sau ca să arătăm cât de buni suntem noi și ei nu? Nu suntem. De ce? Pur și simplu pentru că putem ajunge oricând în situația lor. Într-o secundă se pot întâmpla multe, chiar dacă pare scurtă. Nu ar trebui să mai oferim priviri ciudate. Oare normalitatea nu intră în categoria privirilor? Tocmai din cauza asta ne este oarecum teamă să ne apropiem de oamenii care sunt într-o altă situație decât suntem noi. Privirile celorlalți parcă ne împung ca un ac. Și chiar dacă se întâmplă asta, nu ar trebui să ne pese. Ai tot dreptul să faci exact ceea ce dorești să faci, chiar dacă ești în mijlocul trotuarului. Inspirația mi-a venit tocmai de la o astfel de fază pe care am experimentat-o pe propria piele. Și da, unii oameni sunt chiar ciudați. Mai ales privirile lor. Atât. + muzică. ... care nu are nici o legătură cu subiectul de mai sus dar, exact asta ascultam în timp ce am scris articolul. E o melodie care mă face să dau replay iar și iar. ... pentru că nu mă pot abține! |
|
|
| Total comentarii : 2 | |||||||
| |||||||