Principala » 2013 » Aprilie » 18 » Să nu aștepți să primești ...
1:17 AM
Să nu aștepți să primești ...
„Nu trebuie să aștepți să primești ceva când ajuți pe cineva.”

Aceasta e premisa de la care încep să scriu astăzi.

Sursa de inspirație am primit-o azi când am avut parte de un gest puțin mai neașteptat.

„Fără să stau pe gânduri, când o clientă m-a întrebat unde este o stație de taximetre în apropiere i-am răspuns simplu că dau eu un telefon să comand. Poate că am fost și destul de amabilă, așa cum încerc să fiu mai mereu de s-a lăsat impresionată de gestul meu relativ simplu. În timp ce sunasem și chiar vorbisem la telefon cu cei de la taxi, mi-a întins 5 lei și insista să-i iau. Evident, nu puteam face asta. Așa că, printre vorbele de la telefon am întins mâna și am zis „nu”, un „nu repetat”. Și insista. Atunci i-am zis clar „nu am voie să-i primesc”. Și până la urmă a înțeles. Când mă gândesc la fază, mă amuz. Mai mult de faptul că, dacă ne filma careva, cu siguranță era un moment amuzant.”

Nu vreau ca această mică istorisire să sune a laudă. Pentru că nu e. E mai mult decât o realitate.

Oamenii sunt obișnuiți să dea. Fie că o fac la doctor, fie că o fac în altă parte. Gestul acela de „a ajuta” e asemuit cu cel de „a da ceva în schimb”. Și asta provine din faptul că „un serviciu trebuie plătit”, chiar dacă e un serviciu oferit în mod gratuit. De fapt, nu trebuie să fie plătit cu nimic altceva decât cu un simplu „mulțumesc”.

Gândirea asta eronată îi face ca pe cei care oferă, să aștepte mereu ceva în schimb. Iar de nu primesc, au reacții negative. Printre ele se numără și „nu am să îl mai ajut”, „uite cum mă răsplătește după câte i-am dat, cu nimic”.

Nu, nu trebuie să oferim ca să așteptăm ceva în schimb. Ceva mai mult decât un simplu „mulțumesc” sau chiar un zâmbet. Pentru că asta contează mai mult.

Când știi că cel căruia i-ai făcut o „favoare” (poate e prea mult spus) îți zâmbește în semn de mulțumire, poate însemna mult mai mult decât ceva fizic primit. Poate pentru mulți nu, dar pentru unii sunt sigură că da. Mai ales că văd mai departe de acel ceva oferit.

Cum ziceam și la început, nu trebuie să aștepți ca să primești ceva când ajuți, trebuie doar să o faci!

Din păcate sunt tot mai puțini care se gândesc și la cei din jurul nostru. Care poate printr-un simplu apel pot face un om mulțumit.

Aș vrea ca mica mea istorisire să vă pună niște semne de întrebare. Insistența asta, dorința de a oferi ceva în schimb poate însemna mai mult decât ceea ce a reprezentat în sine. Care sunt motivele unei astfel de reacții, și de ce sunt oamenii predispuși la astfel de gesturi nepotrivite în locuri nepotrivite? Și mai ales, față de necunoscuți!

Ca să completez puțin acest articol, am să fac referire la niște articole* scrise în luna februarie, anul acesta:

*Motivul pentru care fac referire e simplu: fac parte din aceeași categorie și pot foarte bine să fie adăugate la acest articol, completându-l și mai bine! Chiar dacă, ideea în sine poate părea puțin diferită, nu e.
Vizualizări: 554 | Adăugat de: admin | Cuvinte cheie: asteptare, ajuta, sa primesti, sa nu astepti, primire | Rating: 5.0/1
Total comentarii : 0
Doar utilizatorii înregistraţi pot adăuga comentarii
[ Înregistrare | Logare ]