Statistica
Total online: 1
Vizitatori: 1
Utilizatori: 0
| Principala » Articole » Secretele familiei Denvers |
Secretele familiei Denvers: Capitolul VII: Bander Gorvin intră în acțiune
| Au trecut câteva zile de la acea crimă de care nimeni nu știe... încă. Locul în care s-a petrecut e unul mai retras, un loc pe care îl poți găsi ori dacă știi de existența lui ori pur și simplu întâmplător. Mirosul nu era prea puternic încât să se simtă de la distanță. Lăsase totul nemișcat și a plecat cu arma pe care avea de gând să o ascundă întrun loc unde nu putea fi găsită. Așa credea el. Nu avea remușcări. Era sigur că făcuse ceea ce trebuia și că asta era soluția. Pentru el toate aceste lucruri erau normale, nu i se părea nimic ieșit din comun. Putea să zâmbească, să pară că el e un înger care nu e în stare de nimic... rău. Așa și îl vedeau cei din jur, ca pe o persoană nevinovată, calmă, dispusă să asculte pe oricine, să dea sfaturi. Dar nu, numai calm nu era și nici dispus să asculte. Se enerva destul de repede. Mai ales dacă nu afla sau nu obținea ceea ce își dorea. Avea, în fața celorlalți o imagine falsă, modificată. Se spune că ”minciuna are picioare scurte”. Oare în cazul lui cât de repede se aflau minciunile? În casa familiei Denvers se întâmplase ceva. Dorotea și Daniel s-au întors acasă. Asta a putut observa Gemina întro dimineață. Nicicum nu putea înțelege care era motivul pentru care au plecat ei atâtea zile. Cum oare să afle? La întâlnirea cu Reta de la ora 9 nu a putut afla prea multe pentru că și Reta era uimită. Atunci aflase pentru prima dată povestea. - Și când zici că ai auzit mașina? - Azi dimineață pe la 5. Repede m-am uitat pe geam să văd ce se aude. Noaptea, de obicei e o liniște deplină afară... știi și tu. - E ceva suspect. Dacă nu aveau nimic de ascuns se întorceau în timpul zilei. Oare unde au fost? - Asta vreau și eu să aflu. Nu am mai văzut-o pe Dorotea plecând cu Daniel undeva. Dacă aveam mai multe detalii făceam de-o știre dar așa... - Așa ne punem pofta în cui! - Ce bine că a plecat Gemina! Nu știu cum de o suporți Reta! Chiar nu te înțeleg! - Vero, Gemina e prietena mea. Discutăm despre lucruri interesante. Știi ce mi-a zis azi? - Nu, și nici nu mă interesează. - Ar cam trebui să te intereseze. Să vezi, azi dimineață la 5 a auzit o mașină. Era Dorotea cu Daniel. Atunci s-au întors acasă. - Nici nu știam că erau plecați. - Eu tot îți spun dar tu nu... nu mă asculți. - Reta, am eu alte lucruri mai importante de făcut decât să ascult bârfe! - Nu sunt bârfe Vero! Sunt adevăruri. - Bine, fie cum spui tu. Vero Suner, soțul Retei și tatăl Eniei este un bărbat interesat de nimic. Toate aceste bârfe pe care Reta, din prea multă curiozitate i le spune și lui... i se par neinteresante, lipsite de culoare. Prefera să facă cu totul altceva în acest timp, ceva mai folositor. Dacă i se spunea ceva și nu prezenta interes pentru el, nu reținea. De multe ori, Reta, mult prea curioasă îl întreba ce a discutat cu nu știu cine iar el zicea calm și liniștit: ”Nu mai știu, trebuia cumva să țin minte?”. Normal Reta era nervoasă și repede îi spunea: ”Da, trebuia. Ți-am zis de atâtea ori! Numai tu nu... nicicum nu pricepi.” Se amuza foarte mult când auzea aceste cuvinte. Nu o lua în serios. Știa că se enervează dar îi plăcea. Și Enia era la fel, ca și tatăl ei. Nu spunea nimic din ce afla de la Tania și nici de la oricine altcineva. Reta știa că amândoi sunt un caz pierdut și că dacă vrea să afle ceva, trebuie să apeleze la alte surse. Tania nu a mai rezistat și i-a spus totul mamei ei. Toată povestea cu Samuel, adevăratul nume a lui Feiro Leini, i se părea suspectă. Nu o considera pe fiica ei vinovată în totalitate. În fond, nu a greșit chiar atât de mult. Mai ales pentru că nu a spus adevărul. Minciuna spusă nu e una tocmai bună pentru că poate aduce prejudicii companiei. Spera să nu și că lucurile se vor rezolva. I-a spus să nu lase lucrurile așa și să-l facă să mărturisească. Poate... poate va reuși. La întâlnirea cu Samuel, Tania i-a propus ceva ce nu se aștepta și a rămas cam fără cuvinte: - Mâine aș vrea să-mi cunoști familia! Am vorbit cu mama și e de acord. Am să vin eu după tine la hotel. Dacă te rog, îmi spui numărul camerei în care ești cazat ca să știu unde să vin? Nu de alta dar nu știu exact când ajung. Întâlnirea e la 8. Un aer rece i-a cuprins tot trupul. Ce putea să-i spună? Nu era cazat la hotel. Să mintă! Da! Soluția perfectă. Dar cum? Ce număr să-i spună? Nu... trebuia să evite sub orice formă o întâlnire în interiorul hotelului. - M-ai luat prin surprindere. Atât de repede? - Da, de ce nu? În fond, tu erai cel care voia să-mi cunoască familia atât de mult că doar m-ai întrebat de ei foarte des. - Știu, dar cred că e prea devreme... - Nu e deloc. Parcă ziceai că ții la mine. Sau nu e așa? - Ba da Tania, sigur că țin. - Perfect, atunci rămâne ca mâine să-mi cunoști familia. Deci, care e numărul camerei? - Degeaba ți l-aș spune. Nu lasă străini în camere. Te aștept eu în fața hotelului la 7 și jumătate. E bine? - Dacă altfel nu se poate... rămâne așa. Normal, Tania și-a dat seama că minte. Privirea îl trăda din ce în ce mai mult. Nu avea de gând să renunțe, Avea de gând să meargă până la capăt. Dintro dată se aude soneria. Dorotea grăbită deschide ușa. Nu o cunoștea pe persoana care se afla în fața ușii. - Bună ziua, sunt Bander Gorvin. Aș dori să vorbesc cu Martin Denvers. - Domnul Denvers nu este acasă. Permiteți-mi să o întreb pe doamna Denvers dacă vă primește. Marta, cam suspicioasă îl primește. Vrea să afle cine e. - Mă scuzați că vă deranjez dar am citit în ziarul național despre dispariția tatălui meu și am venit din sud până aici. - Tatăl dumneavoastă? Cred că ați greșit. - Nu aici locuiește Martin Denvers? - Ba da, e soțul meu. Dar tot nu înțeleg... - Martin Denvers e tatăl meu. - Nu se poate așa ceva. E o greșeală. Nu are cum să fie. Martin nu are decât 3 copii. Pe cine încerci să păcălești? - Doamnă vă spun adevărul. Dacă aveți timp vă povestesc totul. Suspect... întradevăr... oare era adevărat?
| |
| Vizualizări: 592 | Comentarii: 1 | Rating: 5.0/1 |
| Total comentarii : 1 | ||||||
| ||||||