Lost Illusions

Scriu pe cutiagandurilor.wordpress.com

admin — Tue, 16 Jul 2013 06:59:35 GMT

Așa cum spuneam în articolul anterior „Revenire spre mutare”, mă mut pe un nou blog wordpress. Din această cauză, am decis să scriu acolo noile articole.

Vechile articole de aici sunt în curs de mutare.

Ne vedem pe http://cutiagandurilor.wordpress.com în caz că dorești să mă citești în continuare!

Mulțumesc pentru vizită!

Revenire spre mutare .

admin — Fri, 12 Jul 2013 14:37:48 GMT

Well, nu mi-a funcționat blogul timp de câteva zile (lost-illusions.ucoz.com) și simțeam cum mă pierd fără el.

Așa că, într-un final am reacționat. Atât de mult, încât am decis grăbirea mutării către wordpress.

Despre acest lucru am scris în primul articol de pe noul blog de pe wordpress (http://cutiagandurilor.wordpress.com) și care poate fi găsit aici (link).

Toate aceste articole care se regăsesc aici, vor fi copiate pe noul blog. Nu se vor pierde. Nu se vor șterge. Vor fi parte din noul blog.

De ce am decis să mă mut? Pentru că acolo voi avea mai multă libertate. Mai ales că vreau să am domeniul meu propriu și un altfel de host decât cel de la ucoz. Pentru că aici doar pe acela îl puteam cumpăra. Și sunt sigură, că atacurile DDoS (din cauza cărora a fost inaccesibil blogul meu) nu vor fi atât de puternice, dacă vor fi. Am avut și eu puțin ghinion, atâta tot. Nu pot să zic, putea să nu se întâmple și să fie totul ok. Dar până la urmă așa a fost să fie.

Am revenit cu pași înceți spre mutare. Sper că totuși nu va dura atât de mult mutarea.

Între timp, m-am lăsat dusă de val alături de Katie Melua și a ei „The House”.

P.S. Nu am uitat de articolul despre vânzare. Doar că mi s-au dat toate planurile peste cap și nu am mai reușit să-l public.

Libertate ... aici sunt!

admin — Thu, 04 Jul 2013 21:37:40 GMT

O simt cum mă strigă, mă cheamă, mă dorește ... extrem de mult! E la câțiva pași de mine.

O libertate oarecum scurtă. Puțină ... dar decât inexistentă, mai bine și atât.

Planurile pe care le am nu știu cum voi putea să le duc la bun sfârșit. Simt cum timpul mă presează tot mai mult și mă face să-mi doresc atât de multe încât, sunt prea multe.

Îmi pierd controlul, mai ales cel asupra gândurilor. Le simt cum se amestecă în mintea mea. Nu pot să le opresc.

Pur și simplu nu pot.

Libertatea asta mă face să mă îndrum către depărtare. O depărtare pe care mi-o doresc nespus de mult.

Printre altele, ascult un concert „Byron” (link for playlist).

... și așa, am ajuns la finalul articolului adulmecând un gând despre o schimbare majoră a acestui blog, neștiind cum să o rezolv.

Ar fi și un .ro implicat, dar nu știu cât de mult ar merita să existe. Poate așa, nu ar mai fi „teama” asta de a intra pe un blog de genul „.ucoz.com”, gratis.

Va fi ce va fi.

Am să revin cât de curând cu articolul despre „vânzare” de care ziceam în articolele anterioare.

Până atunci, libertate și muzică.

O oglindă și eu

admin — Wed, 03 Jul 2013 21:12:14 GMT

Gânduri, păreri, idei ... aș putea scrie o grămadă. Dar am să mă rezum la muuult mai puține. Am să copy/paste ceva ce am scris, singură fiind, într-un carnețel.

E ceva mult prea personal, aș spune dar mă prezintă atât de bine încât nu pot să-mi păstrez „versurile” pe aici pe undeva.

„O oglindă și eu

O oglindă și eu, o imagine pătrunsă de-un gol

Ce-l simt până în adâncul tabloului, reflectat și el.

Ascunde multe și arată puține, întunecându-se ușor

Sub razele de soare care se ascund zi de zi, la fel.

Nu mă simt ca și când aș fi eu, parcă-i o poză,

Una desprinsă dintr-un peisaj nelalocul lui.

Un trup se vede pe jumătate și o bluză „roză”,

Mă opresc o clipă, am atâtea de spus, dar cui?

Televizorul „cântă” cum e „perfect fără tine”,

Realizând cât de singură sunt într-un grup care se simte bine.

...eu nu...

O oglindă și eu, într-o cameră de hotel,

Cu o carte lângă mine, încercând să mă simt altfel.

Tăcere, liniște ... doar sunetele minții le mai aud,

Se sparg în capul meu tot mai tare și mai absurd.

Iau cartea și citesc același „Namaste în India” început de atâta timp.

TinaC@02.07.2013”

Timpul pare scurt și se întâmplă atât de multe câteodată că devine „lung”.

Au fost 2 zile în care, deși am avut parte de un moment ca cel prezentat mai sus prin versuri, am învățat cât de mult contează felul în care vorbești. Nu doar ce vorbești, ci și cum o faci.

Pentru că simt nevoia să împărtășesc oarecum, câteva din cele învățate, am să scriu un articol în weekend plin de informații (utile, zic eu).

Momentan, sunt prinsă într-un replay excesiv datorită melodiei următoare:

E rău să ajungi seara târziu iar dimineața să trebuiască să te trezești, fără nici un absolut chef de muncă.

Cam atât.

Sper că, ceea ce am scris nu e atât de nepotrivit. Și că imaginea mea din „O oglindă și eu” e o simplă imagine. Sunt eu printre stări și cuvinte.

Suntem o imagine dintr-o oglindă nu doar atunci când privim noi propriu-zis o oglindă, așa cum am făcut eu. Suntem și atunci când ceilalți ne privesc ca și când am fi un fel de oglindă, dar a lor.

Un 1 făcut praf ...

admin — Sun, 30 Jun 2013 20:20:16 GMT

Nici nu aveam de gând să scriu. Nici n-ar fi trebuit să scriu. Dar simțeam nevoia.

Mai ales datorită acestui început de lună care s-a dovedit a fi „nepotrivit”.

Din această cauză l-am făcut praf, în titlu.

Pentru că așa a fost să fie.

Din dorința mea de a găsi o melodie „nervous”, am dat de următoarea pe youtube (care s-a dovedit a avea un efect de replay asupra mea):

Trăiesc cu speranța că un început prost va avea un final bun. Să vedem. Mai e mult până atunci, sper.

Revin cu ale mele gânduri peste 2 zile, poate joi ... pentru că, cum ziceam într-un articol anterior, voi fi într-un alt oraș. Iar decizia mea a fost de a nu-mi lua calculatorul cu mine.

E o decizie extrem de bună, mai ales că voi avea ocupație acolo.

Atât.

Și încă un replay.

Puțin ... pe aici ...

admin — Sat, 29 Jun 2013 20:58:57 GMT

Se anunță niște zile pline ... și cu mai puțin internet. Cred că-mi va prinde bine o astfel de pauză. Voi și aprofunda mai multe lucruri despre „vânzare” dar și mă voi bucura de frumusețile unui alt oraș.

Păcat că toate astea se întâmplă în mijlocul săptămânii, în niște zile nu tocmai potrivite. Dar, nu depinde de mine. Depinde doar de alții.

Sper ca după experiența asta de 2 zile să fiu în stare să scriu câteva din lucrurile pe care le voi învăța, ca un fel de share.

Ceea ce e cert, e că anul ăsta n-a mai fost și nici nu va mai fi un scris zilnic. Deja am ratat câteva zile și voi mai rata și săptămâna care urmează. E și asta o schimbare care, e în spre bine. Dacă asta se întâmpla anu' trecut, făceam tot posibilul să scriu, chiar și de pe telefon (deși n-am făcut-o niciodată). Pentru că îmi propusesem să fac asta. Anul ăsta nu. Și gândindu-mă așa, făcând o ușoară referire la „obsesia” aceea dusă la bun sfârșit, realizez că nu va mai exista (cel puțin prea curând) ceva asemănător.

Și nu neapărat legat de scris.

Simt cum nu mai sunt în stare de multe și cum scriu tot mai multe aiureli și cum nu e bine că fac asta.

Calitatea scade drastic, cel puțin așa cred eu. Nu că ar fi fost vreodată, zic și eu.

Oricum, căutând la întâmplare „there is no time” pe youtube, am dat de următoarea melodie care datează de prin 1989. Spre rușinea mea, nu știam nimic despre cel care o cântă deși are 22 de albume studio. E fain când găsești muzică „nouă” deși e veche, printr-o simplă căutare „random” pe youtube. Așa am găsit mai multe melodii faine.

Well, am fost puțin pe aici ... și acum mă retrag pentru că „there is no time”.

Voi mai faceți căutări la întâmplare pe youtube și găsiți muzică faină?

Suc, nu!

admin — Fri, 28 Jun 2013 22:04:29 GMT

Pierdută fiind, ascult următorul concert (e un playlist pe youtube):

... și mă gândesc la plata făcută în „sucuri”.

Știu, sună ciudat dar așa e.

Un calculator cu probleme, o rezolvare oferită și „refuzul unei plăți în bani” din bun simț. Rezultatul? Un suc forțat și primit din extremul bun simț pe care îl am. O revenire și instalarea unui „ceva”. Rezultatul? Încă un suc. Încă o revenire, astăzi, printr-o ajutare. Rezultatul? Evident, un alt suc. Și toate astea dintr-un bun simț exagerat. Degeaba zic nu, și mai ales un „nu” continuu ... pentru că e ca și când m-aș auzi doar eu pe mine. Apoi, concluzia e simplă: „îi este rușine”. De fapt, nu e vorba de nici o rușine ci de simplul fapt că nu vreau suc. Dar oamenii nu înțeleg.

Evident, mi-ar fi plăcut să-mi primesc prima plată (doar prima) în bani, pentru că totuși a durat vreo 3 ore (sigurat!) toată treaba. Dar, nu am vrut să fiu „nesimțită”.

Acum, am 3 sucuri nebăute și înghit în sec. Pentru că sunt primite în mod „obligatoriu” și forțat.

În fața acestor „plăți” nu prea poți să-ți impui punctul de vedere. Mai ales cel de genul „mai bine nimic decât așa ceva!”.

E ca și când ai spune „îmi este atât de rușine și ... blah blah” deși știi prea bine că nu e așa (tu, pentru că ceilalți nu văd asta).

Mă enervează la maxim fazele astea și nu știu cum aș putea face să le opresc. Sper doar să nu mai fie și a 4-a oară, că las sucul ăla drept la ușă și gata!

Nu poți face unii oameni să gândească mai mult dar nici să îi faci să-și dea seama că tu nu ai nevoie de un suc.

Voi cum reacționați în astfel de cazuri? Lăsați de la voi și primiți ce vi se dă sau nu? (nefiind bani)

Eu nu mai știu ce reacții să am.

Câteodată mai și revin ...

admin — Wed, 26 Jun 2013 22:09:31 GMT

Câteodată mai și lipsesc. Câteodată mai și revin.

Absența mea e ca și prezența: insesizabilă.

Va veni în curând o lună de iulie plină dar și cu mult liber în care, sper că se vor adăuga „n” reușite.

Vreau să fac schimbări majore în cadrul blogului, și nu sunt referitoare la design. Sper ca într-un final să pot să am ceea ce-mi doresc de atât de mult timp.

Totul e atât de complicat și simt că ceva se rupe ... un fir, pe undeva. Și eu, odată cu el!

Printre altele, săptămâna viitoare voi avea parte de o experiență nouă timp de 2 zile despre care, poate voi scrie câteva rânduri pe aici.

Oboseala își spune cuvântul. Și din această cauză, am să mă opresc aici. Dar nu înainte de a da un replay la următoarea melodie:

Pentru că muzica e cea care mă face să mă pierd într-o altă lume, mai bună.

Doar niște gânduri ...

admin — Mon, 24 Jun 2013 22:08:25 GMT

Well, nu! Spune stop până mai poți. Eroare! Asta se întâmplă și simți că totul se dărâmă în jurul tău. Auzi vocile care te critică. Încerci să te ascunzi în „prostie” doar pentru a te putea preface neștiutor.

Te întrebi oare cât ai să mai reziști dar nu găsești un răspuns. Ai vrea doar să poți privi prin viitor să poți afla unde îți e oprirea.

Știi prea bine că așa ceva e imposibil.

Și înghiți în sec aducându-ți aminte de lipsa de originalitate și de prezență.

Rezolvare ... cu o finalitate dificilă dar care totuși e.

Cuprinsă de simțuri, plănuiesc o escapadă într-o mică poveste.

Mă ascund în spatele unei melodii ...

... simțindu-mă ca și când aș fi ...

... o stafie într-o lume vie.

Sunt aici ...

admin — Sun, 23 Jun 2013 21:57:32 GMT

După ce că am trecut peste o zi fără să scriu nimic, revin într-o oarecare măsură ... mai ales că libertatea s-a stins și ea (până în weekend).

Da, eu cea care nu ratez zilele decât în cazuri excepționale. Se mai întâmpla, deși rar. Dar acum sunt aici.

Și spun „într-o oarecare măsură” pentru că simt că, prezența mea nu e completă. Nu dau vina pe ploaia de afară sau respirația asta care încă-mi e grea ci pe ideile mele care par să fugă de mine.

Printre altele, căldura nu e mai e atât de intensă și puternică. Și parcă mă simt și eu așa, cu o lipsă de „forță”.

Reacțiile mele sunt tot la fel de întârziate și lente, iar eu era să uit să îmi repun ceasul să sune.

L-aș opri cu totul, doar pentru ca să îi ascult tăcerea în timp ce dorm la 7 dimineața.

Și cum tot ce e frumos se termină repede, așa și libertatea s-a dus și ea.

Pentru mine.

Pentru alții e vacanță, chiar 3 luni de zile și tot nu le e suficient. Știu, cred că nici mie nu-mi era pe vremea când aveam parte de ea. Și mai știu că nu profitam din plin de ea. Așa cum n-am profitat nici de zilele astea libere.

E oarecum realitatea, lipsa unei stări anume amestecată cu imensa dorință de a te simți „în viață”. Ești, dar parcă ceva se rupe pe parcurs și te face să te simți „lipsit de viață”.

Nu vreau să creez stări de genul „:(”, aș vrea să creez zâmbete. E greu și pentru mine, dar mereu am crezut că nu e imposibil.

So, smile and feel alive!

Atât.

+ muzică.

Îți plac aberațiile mele? Vrei să răspund la niște întrebări sau pur și simplu să-mi afli părerea despre ceva anume? Atunci întreabă-mă și răspund dacă pot într-un viitor articol.

De ce vreau să fac asta? Pentru că vreau să interacționez și mai mult cu cei care mă citesc (dacă sunt persoane care o fac).

Nu uita să zâmbești.