DURATĂ VIAȚĂ SITE:
.
Principala » Articole » Sătucul la mâna a doua |
Telefonul începuse să sune. Toate acele nelinişti pe care le avea nu au
dispărut. Ştia că nu are o altă soluţie
şi că trebuia să-şi asume orice risc. Într-un final i se răspunse. Nu mai auzea
acel ţârâit în ureche. Un „alo” spus cu jumătate de gură începea o discuţie
care avea să se termine pe acea stradă prăfuită pe care Rina a lăsat-o în urmă. -
Bine că ai venit. Nu ştiu ce să mă mai fac. Mi se pare că
totul se dărâmă, inclusiv eu. -
Linişteşte-te! Aşa nu vom rezolva nimic. -
Nu pot! -
Trebuie! Da? -
Da ... -
Bun. Că n-am venit aici ca să te încurajez, am venit ca
să discutăm lucruri serioase. Fără plânsete că nu rezolvi nimic. Îţi spun eu,
că n-am rezolvat nimic. În toţi aceşti ani, am suferit în tăcere ... durerea
fiind o parte din mine. M-am obişnuit cu ea prea mult şi nu vrea să plece.
Ţi-am zis că trebuie să-ţi povestesc ceva. Mă asculţi? -
Da, te ascult chiar dacă nu par a fi aici ... sunt atent.
Despre ce e vorba? -
Despre sătucul acela la mâna a doua. -
Ştii unde e şi nu zici? Cum poţi să taci? Vorbeşte! -
Ai răbdare! Se pare că te-ai trezit. Perfect! Ai o
ţigară? De fapt nu, că mi-ai zis că nu fumezi. Şi oricum nici eu nu fumez.
Vreau să îţi povestesc o întâmplare personală legată de sătuc dar prima dată
să-ţi spun cum Grin Derisur a reuşit să scape de un caz acum doi ani. Ai să
înţelegi de ce nu vrea să se ocupe de cazul tău. -
De ce nu vrea? Poate o omoară careva. Poate au făcut-o
deja. -
Nu te impacienta şi nu-ţi mai face gânduri negre. Nu au
trecut mai mult de 2 zile de când a plecat. -
Suficiente ca să-i bage cuţitul în inimă pentru că s-a
dus unde nu trebuie. -
Lasă-ţi dramatismele pentru altădată. -
Au omorât-o, e clar. Începea să repete obsesiv aceleași cuvinte parcă mult prea sigure, mult prea
dureroase în același timp: „au omorât-o.” Privirea i se încețoșă din cauza
lacrimilor prea intense. Mihai se ridică de pe canapea încercând să plece.
Iline vrea să-l oprească, nu înțelege ce se întâmplă. -
Ți-am zis să lași dramatismele. Oprește-te! Unde pleci? -
Au omorât-o ... au omorât-o ... -
Mihai! Te rog ... ce ai? Nu a omorât-o nimeni. Mihai?!? Numai un răspuns n-a mai primit, pentru că Mihai leșinase. Se simțea rău,
nu mâncase mai nimic. Se gândea mereu la Rina, la ceea ce i s-a întâmplat.
Simțise un junghi în inimă destul de puternic ceea ce l-a determinat să creadă
că e o premoniție, că Rina fusese omorât-o. Starea asta pe care o avea era mai
mult o cauză a tuturor nervilor, stresului, îngrijorărilor pe care le avea din
cauza Rinei. Pentru Iline era clar, nu putea să-i vorbească așa. A luat un
pahar cu apă și l-a stropit să se trezească. Spera doar că nu e nevoie să cheme
un doctor. Din fericire n-a avut nevoie. Buimăcit, Mihai a început să rostească
întrebări repetitive. -
Ce s-a întâmplat? Unde sunt? Unde sunt?!? Spune-mi unde
sunt?!? -
Liniștește-te, sunt eu Iline. Ești în apartamentul Rinei.
Ai leșinat. -
Rina?!? A venit Rina?!? -
Nu ... din păcate nu. Dar liniștește-te. Te rog,
liniștește-te. Iline voia neapărat să vorbească cu el acum așa că
încerca să facă tot posibilul ca Mihai să-și revină. I-a adus câte ceva de
mâncare, ce a găsit în frigiderul Rinei. Încetul cu încetul parcă Mihai și-a
mai revenit din starea aia, în care părea că e sedat. -
Te simți mai bine Mihai? Putem vorbi acum? -
Da, îți mulțumesc. Adevărul e că trebuia să mănânc dar
n-am făcut-o. Nu pot să mă gândesc la altceva decât la ea, la Rina mea. -
Te înțeleg, știu cum e ... dar trebuie să-ți revii. Nu o
poți găsi cu gândirea asta negativă pe care o ai. -
Știu ... știu ... dar nu pot! Nu pot! Ai zis că mă ajuți!
Cum?!? Te rog ... -
Calmează-te! Te ajut , încerc să fac asta. Ți-am zis că
vreau să-ți povestesc cum inspectorul Grin Derisur a reușit să scape de un caz
acum doi ani. -
Da ... da ... mă calmez ... Ce caz? Legat de sătuc? -
Exact. Legat de sătuc. Trebuie să știi ce s-a întâmplat.
Chiar trebuie ... -
Atunci povestește-mi! Chiar vreau să o găsesc pe Rina.
Trebuie să o găsesc. -
Știu, crede-mă ... cunosc sentimentul ... Dar hai să-ţi
povestesc ce s-a întâmplat acum doi ani. A fost un caz asemănător cu al tău sau
al ei cum vrei să spui. Era un el aventurier cu multe curiozităţi. Îi plăcea
necunoscutul şi să descopere lucruri noi. Auzise de la cineva de sătucul la
mâna a doua şi tot zicea că trebuie să vadă ce e acolo. Nu ştia exact unde se
află, doar că e pe un drum mai necirculat, undeva spre est. În timp ce Iline povestea, Mihai asculta cu mare
atenție. Nu-i venea să creadă ce aude. Se gândea la Rina, la ce se va întâmpla
cu ea. Începea să-și piardă speranța, nu credea că se va mai întoarce. Știa că
trebuie să facă ceva, altfel nu s-ar schimba nimic. Avea de gând să o găsească,
să facă orice pentru asta dar nu știa ce îl așteaptă.
*** Rămăsese pe gânduri câteva clipe, neștiind ce să răspundă. Să zică adevărul
sau să mintă? Totuși, credea că mai bine spune adevărul, că vrea doar să scrie
un articol despre sătuc. Probabil că va fi crezută deși nu știa dacă să se
aștepte la o astfel de reacție. Dintr-o dată a simțit cum inima îi bate
puternic. Se afla în fața unei persoane necunoscute care repeta aceeași întrebare
pe care o pusese mai înainte. -
Ce cauți pe pământurile mele? Rina trase adânc aer în piept și răspunse cu teamă: -
Aș dori să cunosc mai multe despre acest loc. -
Să cunoști ce? Zi mai bine că ai venit după cufăr! Vrei
să-mi furi cufărul. Dar n-am să permit asta! Cufărul e al meu. Să fie clar! -
Ce cufăr? Îmi pare rău dar nu știu despre ce vorbiți.
Vreau doar să ... Nici nu apucase să termine propoziția că a și fost
întreruptă de acea voce groasă și nervoasă. -
Să-mi furi cufărul! Asta vrei! Să știi că nu vei reuși!
Au încercat și alții și degeaba. Cufărul e doar al meu. -
Dar nu-l vreau! începuse să strige Rina în timp ce fusese
prinsă de braț și dusă cu forța pe acele pământuri necunoscute. -
Pe mine nu mă păcălește nimeni. Și n-o să-ți iasă
afacerea. Ți-ai ales prost destinația. Se tot gândea Rina la ce cufăr se referea. Dintr-o dată
își aduse aminte de ceva. Acum câtva timp i se spusese de o cutie magică
asemănătoare cu un cufăr. Era o legendă. Se spunea că înăuntru se ascund multe
lucruri magice care, o dată avute pot oferi deținătorului puteri speciale. Nu
știa prea bine ce fel de puteri sunt și nici dacă exista cu adevărat acel
cufăr. Sau poate că acest necunoscut era doar nebun. Reacțiile pe care le avea
o făcea să creadă asta și mai ales că acel cufăr de care vorbea nu exista în
realitate. Tăcea, se ferea să vorbească. Se putea aștepta la orice de la acest
străin care a închis-o într-o cameră întunecoasă. Puțină lumină venea dinspre
geamul spart. Totul era prăfuit și mirosea urât. Îi era clar că, camera nu mai
fusese locuită de mult timp. Voise să strige ajutor dar cum abia mai avea forță
în ea, se hotărâse să se așeze puțin pe patul învechit. Și cum se așezase pe pat, simțise că ceva se află acolo.
Lumina era prea slabă ca să poată desluși ce se ascunde, așa că a pus mâna să
vadă ce e. A rămas șocată pur și simplu. Pe pat se afla un schelet îmbrăcat cu
rămășițele din hainele care acum au rămas doar o poveste din trecut. | |
Vizualizări: 644
| Cuvinte cheie: |
Total comentarii : 0 | |