Principala » Articole » Secretele familiei Denvers

Secretele familiei Denvers: Capitolul XIV: Încă un pas spre sfârșit

Se întâmpla ceva ciudat cu ea sau cel puțin așa crede. Începea să creadă din ce în ce mai tare că nu a făcut alegerea potrivită. Știa că trebuia să pună capăt situației în care se afla, în care a fost constrânsă să fie dar acum se îndoia de acest lucru. Tania, o fire imprevizibilă prin felul în care reacționa la anumite situații și-a dovedit încă o dată această caracteristică a ei. Ieri scria în jurnalul ei: „Am făcut ceea ce trebuia. Această demascare nu putea fi mai oportună decât e.” iar astăzi nu mai gândea la fel, astăzi scria la ea în jurnal: „Cred că am greșit, m-am grăbit. Nu trebuia să-l demasc. Trebuie să fac ceva pentru el și cred că știu și ce. Mă simt atât de vinovată încât...”.  Cuvintele pe care le recitea îi sunau minte ca și ciudate. Nu mai știa ce se întâmplă cu ea... era un sentiment ascuns ce voia să iasă la iveală... și nu putea să-l oprească sau poate că nu voia. S-a lăsat condusă de regrete deși nu era bine...

Se întâmpla ceva ciudat cu ea sau cel puțin așa crede. Începea să creadă din ce în ce mai tare că nu a făcut alegerea potrivită. Știa că trebuia să pună capăt situației în care se afla, în care a fost constrânsă să fie dar acum se îndoia de acest lucru. Tania, o fire imprevizibilă prin felul în care reacționa la anumite situații și-a dovedit încă o dată această caracteristică a ei. Ieri scria în jurnalul ei: „Am făcut ceea ce trebuia. Această demascare nu putea fi mai oportună decât e.” iar astăzi nu mai gândea la fel, astăzi scria la ea în jurnal: „Cred că am greșit, m-am grăbit. Nu trebuia să-l demasc. Trebuie să fac ceva pentru el și cred că știu și ce. Mă simt atât de vinovată încât...”.  Cuvintele pe care le recitea îi sunau minte ca și ciudate. Nu mai știa ce se întâmplă cu ea... era un sentiment ascuns ce voia să iasă la iveală... și nu putea să-l oprească sau poate că nu voia. S-a lăsat condusă de regrete deși nu era bine...

- Credeam că nu te mai găsesc aici!

- Dacă veneai puțin mai târziu sigurat nu mă mai găseai. Îmi strâng lucrurile și plec. Oricum, de ce ai venit?

- Să te ajut... trebuie... știu... am greșit ieri... nu trebuia...

- Să mă ajuți? Pardon, cred că nu am auzit bine. Ai putea repeta?

- Nu e nevoie să fii sarcastic! Eu vorbesc serios! Te rog...

- Și eu vorbesc la fel de serios ca și tine! Nu înțeleg.. ce mai vrei? să-mi faci și mai mult rău? Asta chiar nu-ți mai permit!

- Uite cine vorbește... tu care ai făcut ce ai făcut...

- Nu e momentul potrivit pentru reproșuri și în plus nu mai vreau să ne certăm. Eu nu mai am ce face aici, mi-am stâns lucrurile... așa că plec...

- Stai! Nu pleca! Vreau să îți propun ceva... vorbește cu șeful tău și spune-i să-ți mai dea o șansă... mâine ai să-i dai o poză cu familia Denvers reîntregită! Ai înțeles?

- Poftim? Familia Denvers reîntregită? Asta înseamnă că...

- Da! Înseamnă exact ceea la ce te gândești. Îmi pare rău pentru ce ți-am făcut... mă simt vinovată și cred că doar așa mă pot revanșa...

„O poză... oare e adevărat?”, se gândea Samuel în timp ce mergea spre casă... „Asta ar fi șansa mea! Trebuie să fie adevărat... trebuie!”...

Era liniște pe străzile orășelului Spinc... o liniște pe care doar vântul o putea spulbera. În această liniște, Enia stătea pe o bancă privind în gol... cu gândul la mama ei... la faptul că „de mulți ani”, așa cum îi spuse era ziaristă. Enia era mai mereu împotriva „bârfelor” și credea că „un ziarist este un mincinos pentru bani”. Nu-și putea schimba părerea, pentru ea minciuna însemna „vorbe false pentru proști”... și acum își dădea seama de cât de mult greșise. Îi era frică ca prietenia ei cu Tania să nu fie distrusă din cauza asta, mai ales că multe dintre articolele scrise de mama ei erau despre familia Denvers. Ea nu-i spusese nimic... dar totuși va fi crezută? În timp ce gândurile treceau de la un lucru la altul... se așează lângă ea cineva. Banca aceea ce părea pustie acum câteva ore, acum parcă prinde culoare. Era Sarton care, la fel de pierdut în gânduri nu a observat-o la prima vedere. Un timp, după ce s-au descoperit aflați pe aceeași bancă s-au privit parcă înțelegându-și gândurile unui altuia. La un moment dat, Sarton s-a apropiat de Enia și a îmbrățisat-o. Răspunsul ei a fost... „Mulțumesc! Chiar aveam nevoie de asta...”.

Eliza a înțeles că a greșit și că de acum înainte trebuie să fie mai atentă cu cine vorbește. Credea că, dacă ea e sinceră și cei din jurul ei sunt la fel. Asta e o falsă minciună pentru că sinceritatea e o raritate în zilele de astăzi. Deși la început s-a enervat pe Artis pentru că „nu trebuia să-i zică nimic Taniei”, acum nu mai gândea așa, îl considera mai mult decât un simplu prieten... „Artis mă face să zâmbesc chiar și atunci când sunt tristă.”...

Daniel s-a gândit să o viziteze pe Senia fără să o anunțe. Ultima dată când au vorbit l-a lăsat în ceață, nu a înțeles-o prea bine sau mai bine zis nu i-a înțeles cuvintele: „Totul se va sfârși în curând.”. Când a întrebat-o dacă e vorba de ei doi, i-a spus că... „vei afla la momentul potrivit... te rog... nu mai mă întreba nimic...”, atunci... căci acum voia să afle adevărul cu orice preț. Se gândea că nu-l mai vrea, că se referea la legătura dintre ei doi... că ea se va sfârși. A luat-o prin surprindere... găsind-o în camera ei cu un geamantan pe pat punându-și din haine înăuntru...

Ce înseamnă asta? Pleci undeva?

- Daniel! Nici tu te-am auzit când ai intrat! Îmi făceam curat în dulap... și puneam aici
hainele vechi, pe care nu mi le mai trebuie... atâta tot...

- Hainele pe care nu ți le mai trebuie? Să înțeleg că nici bluza de la mine nu ți-o mai trebuie din moment ce ai pus-o acolo... alături de hainele vechi... îmi poți explica și mie ce înseamnă asta?

- Daniel, trebuie să îți spun ceva... ai observat și tu că în ultimul timp nu ne mai prea înțelegem. Cel mai bine ar fi să punem capăt acestei situații. Crede-mă, e cea mai bună soluție...

- Senia... nu pot să cred ce-mi spui... ești sigură că asta vrei?

- Nu am fost niciodată mai sigură ca acum. Sunt mai mult decât sigură.

Uneori cuvintele dor mai mult decât am putea crede vreodată... așa cum pe Daniel îl dureau cuvintele Seniei, indiferența cu care le rostea. Ceva se schimbase dar nu-și putea da seama ce. Știa doar că asta însemna „punct și de la capăt”, un sfârșit pentru un nou început.

Bârfele circulă prin orășelul Spinc mult mai repede decât ar putea crede cineva vreodată asta. Toată lumea discuta despre cele două ziariste: Gemina Iner și Reta Suner. Erau amândouă ca trecute printrun senzor de acele persoane care, până nu demult făceau parte din subiectele de discuție ale celor două ziariste. Acum era rândul lor să spună lucrurilor pe nume. Din
vorbă în vorbă cineva a spus: „Nu e de mirare că a părăsit-o soțul. Nu știați?!? Jasi Iner a părăsit-o pe Gemina dar ea ca să scape de bârfele noastre și nu numai și-a păstrat numele lui și a inventat faptul că el e plecat la muncă în străinătate. De asta sunt sigură!”. Cei de față, prezenți la discuție au rămas înmărmuriți. Nu le venea să creadă ce tocmai au auzit. Nu știau că, persoana care a zis acel lucru inventa din punctul ei de vedere căci în realitate era purul adevăr. Astfel că, fără să știe nu a mințit.

Evident, aceste vorbe au ajuns și la urechile celor două incriminate. Nu puteau face nimic ca să schimbe situația, ele au făcut exact la fel iar acum roata s-a schimbat.

Spune-mi Gemina, crezi că ar trebui să renunțăm la ziar?

Nu! Nici vorbă Reta! Eu una nu renunț... dacă tu vrei, treaba ta dar eu ți-as sugera să nu o faci. Și in fond, de ce ar trebui să știe cineva că nu renunțăm?

- Aici ai dreptate. Putem să ne prefacem ca până acum. Să creadă că am renunțat. Bună idee. Nu m-am gândit la asta. Apropo, ai aflat că Samuel încă nu pleacă de la ziar?

- Nu, habar n-aveam. Crezi că Oliv Manter i-a mai dat o șansă?

- Nu cred, sunt sigură dar nu știu de ce sau mai bine zis pentru ce. Tot ce-am putut înțelege e că discutau despre ceva poză dar nu știu a cui...

- Ciudată chestie. Sper că mâine vom afla cum stă treaba.

A doua zi...

În casa familiei Denvers liniștea a dispărut. Bander Gorvin iarăși a plecat. S-au gândit să-i facă o surpriză pe care sigurat nu ar fi așteptat-o. Marta era foarte fericită, simțea că în sfârșit poate să fie fericită fără ca să îi mai pese de altceva. Nu mai trebuia să ascundă faptele, nu mai trebuia să se prefacă că nu știe nimic. Acum, familia îi era reîntregită. Era un fapt cert.

Dorotea era cea care făcea poza, cea care îi surprindea după atâta timp din nou împreună. Au așteptat destul timp sau poate prea mult după părerea lor. Acesta era încă un pas spre sfârșit. Ceea ce nu știau e că poza nu va avea să fie văzută de cine trebuia... pentru că a fost făcută cu întârziere...

Poza avea să marcheze prezentul cu pete din trecut, amintiri ascunse în spatele unor fețe zâmbitoare, secrete delimitate de timp. Era o simplă poză dar în același timp atât de profundă. O poză în care deși Dorotea nu apărea... se aflau cinci persoane... care până nu demult erau doar patru întro formă parțială.

Timpul își pusese amprenta asupra acestei familii. Timpul i-a făcut mai puternici, același timp care pe unii i-au schimbat. E doar o formă de a spune pentru că timpul propriu-zis nu face altceva decât să treacă fără să privească în urmă sau în față ci doar în prezent.

Totul avea să se schimbe. Absolut totul. Un drum nou va fi parcurs de toți cei din familia Denvers.

O voce caldă care abia aștepta să își facă simțită prezența din ce în ce mai mult spunea...

„În sfârșit pot fi fericit alături de familia mea. Așteptarea nu a fost în zadar. Sunt atât de fericit. Soția mea, copiii mei: Daniel, Tania, Eliza dar și Dorotea... alături de mine pentru un nou început.


Categorie: Secretele familiei Denvers | Adăugat de: admin (28 Feb 11) | Autor: ”O umbră în întuneric...”
Vizualizări: 281 | Cuvinte cheie: un pas spre sfarsit, fericire, secretele familiei denvers | Rating: 5.0/2
Total comentarii : 0
Doar utilizatorii înregistraţi pot adăuga comentarii
[ Înregistrare | Logare ]