Bine ai venit în lumea mea!

De-a lungul timpului mi-am tot schimbat descrierea. Am fost la început destul de „generală” și nu era deloc personală. Acum, m-am decis să o fac puțin mai personală cu ajutorul a câtorva întrebări.

Cine ești și ce cauți aici?

Cine sunt ... Ca și „denumire” am avut mai multe. Printre altele am fost și „O umbră în întuneric” (s-a numit și așa la un moment dat site-ul, prin 2010, 2011 nu mai știu exact). În mediul online mă mai semnez cu „TinaC” care provine de la numele meu. Așa că, sunt pur și simplu eu ... Cristina. E prima dată când îmi scriu în mod oficial pe aici, pe site numele. O interpretare bună a unei melodii cu numele meu o are Maria Răducanu.


Ce caut aici ... În realitate nu caut nimic dar de găsit, găsesc multe: stări, idei, gânduri, amintiri, sentimente ... Le găsesc pur și simplu și de adun în articole pe blog, poezii, povești.

De ce scrii?

Scriu pentru că pot, pentru că vreau și că-mi place.

Recomanzi muzica aproape la fiecare articol scris, de ce?

Motivul e unul simplu. Îmi place muzica mult de tot. Și-mi pare că un articol fără muzică e pustiu. De aceea îl „completez” oarecum. Ceea ce recomand, pentru că asta și fac e o muzică care-mi place. Fie că e descoperită în momentul în care scriu, ziua/seara respectivă ... fie că o știu de mai mult timp, mai multe zile. Și când zic asta, mă refer la melodii.
Nu vreau să se înțeleagă greșit. Nu ascult doar ceea ce recomand.

Cât timp durează ca să aduni ideile pentru articolele de pe blog?

Un timp anume nu pot spune, pentru că nu am. Diferă de la articol la articol. Cele mai multe îmi vin în momentul în care mă apuc de scris. La altele am câteva zile până le scriu propriu zis. Sau ore, depinde. Poeziile de obicei nu le scriu în câteva minute și se întâmplă să scriu versurile pe rând, în câteva zile sau nu. Dar un articol în care prezint doar gânduri da. Îl pot scrie și în câteva minute. Câteva minute se înțelege de la 5 în sus, minim.

Mai nou, comentezi pe blogurile altora, de ce?

Pentru că simt că am ceva de spus. Doar atunci comentez. Când nu am, prefer să nu o fac. Nu am nici un alt interes ascuns. Și, totodată o fac, pentru că am găsit bloguri care să aibă articole la care să am ce comenta.


Cam atât pentru moment. Poate pe viitor o să am mai multe întrebări, dar până atunci mă rezum la acestea.

Ai vreo întrebare pentru mine sau pur și simplu vrei să afli mai multe despre mine? Atunci lasă-mi un mesaj personal pe pagina "Contactați-mă". Mesajul am să-l primesc pe e-mail-ul meu. Răspund oricui îmi trimite un mesaj, fără excepții. :)

"Sunt doar o umbră în întuneric..." sau pur și simplu Cristina. :)

Actualizată: 09.04.2013