Principala » Articole » Secretele familiei Denvers

Secretele familiei Denvers: Capitolul XIII: O încercare eșuată

Eliza era o fată visătoare, cu gândul mereu departe putând fi ușor amăgită de intențiile înșelătoare ale celorlalți. Așa i se întâmplase și acum. Era amăgită cu fiecare minut ce trecea fără ca să știe asta, sau poate nu voia să știe. I se părea că timpul trece altfel alături de el, mai repede... 

Azi, stând liniștită pe o bancă, ce se afla la câteva străzi de casa ei, alături de el... a fost văzută cineva. Acea persoană reprezenta pentru ea ”un simplu prieten”. Artis își dăduse seama că e ceva în neregulă și că acea persoană nu e de vârsta Elizei. Pe moment a vrut să reacționeze și să se apropie de ei și să o întrebe cine e el dar nu a avut curaj. A hotărât că e mai bine să îi anunțe pe cei din familia ei pentru ca să afle adevărul înainte să facă o prostie pe care putea să o regrete.

Cu o ușoară teamă a sunat la ușă… Dorotea a fost cea care i-a deschis.

- Artis! Ce te aduce pe aici? Să știi că Eliza nu e acasă.

- Nu am venit la Eliza, de fapt am venit să vorbesc cu cineva despre ea. S-a întâmplat ceva și aș vrea să mă asigur că nu mă înșel.

Tania s-a gândit la ce e mai rău. Pe moment a crezut că a fugit, că a plecat de acasă deși nu avea nici un motiv după părerea ei. Dar nu a fost așa. De data asta nu avea dreptate.

Pășea cu neîncredere, neștiind ce o așteaptă... ce avea să înfrunte... credea că a scăpat dar se pare că nu. Dar azi urma să fie ultima zi în care îi va mai face probleme pentru că azi va pune capăt tuturor neînțelegerilor și minciunilor.

Tu? Ce cauți aici Tania?

- Nu. Mai bine te-aș întreba eu pe tine: ce cauți tu cu Feiro Leini sau Samuel cum vrei să-i zici? Ia spune-mi acum!

- Eu...? Dar nu știam că e el! Te rog să mă crezi, chiar nu știam!

- Bine, fie... să zicem că te cred. Acum te rog lasă-mă singură cu Samuel. Noi doi avem ceva de rezolvat! Te așteaptă Artis după colț... te rog...

Nu voia să creadă, nu voia să accepte... i se părea o irealitate dar totuși se întâmpla. Încercările lui de a se ascunde, de a scăpa de criticile șefului său au dat greș. Trebuia să înfrunte adevărul. Un adevăr ce spera că nu se va afla dar a sperat în zadar.

- Ai rămas același. Nu te-ai schimbat absolut deloc după experiența pe care ai avut-o. Îmi pare rău că s-a ajuns aici dar trebuie să clarificăm lucrurile odată pentru totdeauna.

- Ce vrei să zici cu asta? Sau mai bine zis ce ai de gând să faci?

- Ceea ce trebuia să fac mai demult dar m-am gândit că poate nu voi fii nevoită.

- Adică? Nu te înțeleg...

- Ba da mă înțelegi și încă foarte bine! Mergem la ziar, vreau să vorbesc cu șeful tău.

O liniște puternică s-a abătut asupra celor doi. O liniște ce a durat câteva minute, timp în care se priveau absurd și fără sens așteptând o reacție. Întrun final, el s-a hotărât să vorbească...

- Te rog... fac orice dar nu... nu vreau să mergem la ziar... nu trebuie să afle, da?

- Niciun te rog, la asta trebuia să te gândești înainte să te legi de Eliza. Haide... ori  vii cu mine ori mă duc singură dar eu tot mă duc. Să fie clar, ai înțeles?

Nu avea de ales... să fugă nu putea pentru că oricum sfârșitul era același. A fost o încercare eșuată... asta era clar... A cedat până la urmă de parcă i-ar fii făcut ei o favoare deși nu era deloc așa. Aproape tot drumul au fost cuprinși de tăcere, niciunul dintre ei nu avusese curaj până când Tania l-a întrebat:

- Totuși, nu înțeleg... de ce ai apelat la mine și Eliza ca să afli ceea ce te interesează. Puteai apela de exemplu la Gemina Iner sau Reta Suner... ele nu-ți creau atât de multe probleme ca noi... și oricum știu și ele destul de multe...

- Dar nu suficient de multe lucruri...

- Ce vrei să zici cu asta? Nu te înțeleg... Explică-mi...

- Nimic important, din moment ce ele sunt ziariste nu văd cu ce m-ar ajuta pe mine mai mult decât ajută ziarul...

Poftim? Cum adică... ele sunt ziariste? Nu... nu pot să cred!

- Nu știai? E vina mea... nu trebuia să-ți spun toate astea! Ce prost sunt! Am dat-o în bară.

- Deci asta ascundeau ele atât de bine... acum totul se leagă... totul e foarte clar...

Nimeni nu bănuia, nimeni nu se gândea la așa ceva. Gemina și Reta erau cunoscute drept ”bârfitoarele” orășelului, în mod special Gemina. Asta a fost o modalitate de a-și ascunde propria ”identitate”, o formă de a se preface că ele doar atât fac. E un secret pe care l-au ascuns atât de bine... încât nici Sarton și nici Enia nu știau și nici nu bănuiau. Cum Enia e cea mai bună prietenă a Taniei, a încercat pe cât posibil să-i ascundă acest lucru. A încercat... pentru că acum Tania nu avea de gând să tacă sau să țină ascuns ceea ce a aflat.

Cred că nu te-am auzit bine! Ești sigură că ceea ce zici e adevărat?, a întrebat-o Enia surprinsă pe Tania...

Da, din păcate e adevărat. Nu puteam să-ți ascund așa ceva. Trebuia să afli...

Mama mea e o ziaristă... și eu habar n-aveam! S-a prefăcut bine... prea bine...

Aflarea acestui lucru nu a reușit să distrugă nici măcar puțin prietenia dintre Enia și Tania pentru că prietenia lor era mai presus decât orice. Era adevărat, Enia nu știuse cu ce se ocupa mama ei iar această aflare a pus-o pe gânduri...

Din întâmplare Sarton se afla prin zonă... și a auzit fără să vrea o mică parte din discuția pe care o aveau Enia și Tania.

Nici nu știu cum să mai reacționez. Ceea ce mi-ai spus pare ireal. Dar crezi că Sarton știa asta? Știa cu ce se ocupă mama lui?

Poate că nu știa... doar el știe mai bine decât oricine.

Ce să știu Enia? Cu ce se ocupă mama?

Sarton... nu te-am văzut... ne-ai luat prin surprindere... știi...

Ce să știu? Am auzit că vorbeați despre mine și mama mea. E ceva ce trebuie să știu?

- Sarton, te rog calmează-te! Nu făceam nimic rău... doar că am aflat ceva și ne întrebam dacă tu ești la curent cu asta... atâta tot... nimic mai mult.

Nu te înțeleg Tania... explică-mi... te rog...

Cu fiecare cuvânt rostit de către Tania, Sarton devean din ce în ce mai neliniștit parcă absent dar în același timp prezent la discuție. Aflarea adevărului a fost ca o lovitură puternică asupra lui. A rămas nemișcat câteva minute după care a rostit parcă pentru sine: „Cine știe ce minciuni mi-a mai spus, poate că și plecarea tatei la muncă e tot o minciună. Simt că nu mai rezist...”

Tania și Enia s-au prefăcut că nu l-au auzit... și s-au îndepărtat încet... lăsând-ul singur pe Sarton cu gândurile lui. În momentul de față nu mai aveau ce să facă... cărțile au fost puse pe masă... acum... fiecare trebuia să aleagă o carte. Oare pe care o va alege Sarton? Fără să stea prea mult pe gânduri a ales-o pe cea a adevărului. Astfel că nu a mai rezistat și a plecat acasă să vorbească cu mama lui, Gemina Iner. La început a negat, prefăcându-se că nu știe nimic... dar până la urmă a cedat...

- Știu că nu am procedat cum trebuie dar adevărul e că tatăl tău m-a părăsit. Nu voiam să te fac să suferi și de asta ți-am ascuns toate astea și am inventat acea poveste. Te rog iartă-mă!

Lacrimile au început să-i curgă pe obraji... nu mai putea ține în ea această tristețe... trebuia să se descarce iar ăsta era cel mai bun moment. Era doar încă un adevăr ce trebuia spus... atâta tot...

 

Bander Gorvin era din ce în ce mai neliniștit, simțea că înnebunește în propriul lui trup. Stătea în sufragerie așezat pe canapea. Marta s-a hotărât să-i țină de urât. Au început să discute dar nu prea mult. Dintro dată Marta l-a întrebat:

Și spune-mi... mai ai vreun frate sau o soră?

A rămas pe gânduri câteva clipe după care, cu o ușoară indiferență a răspuns:

Am avut... un frate... dar nu-l mai am... a murit...

Felul în care a rostit aceste cuvinte denota nepăsare și în același timp un ușor mister. Oare ce ascundeau aceste cuvinte?

Categorie: Secretele familiei Denvers | Adăugat de: admin (16 Feb 11) | Autor: ”O umbră în întuneric...”
Vizualizări: 759 | Cuvinte cheie: secretele familiei denvers, o incercate esuata | Rating: 5.0/2
Total comentarii : 0
Doar utilizatorii înregistraţi pot adăuga comentarii
[ Înregistrare | Logare ]