Lost Illusions

S-a dus la locul știut, în așteptarea unei scrisori. Trecuseră câteva zile de când Senia nu i-a mai scris nimic. Nu voia să creadă că a fost trădat tocmai de persoana pe care o iubea cel mai mult, singura de altfel pentru că nu avea sentimente bune decât pentru el. Nici lui nu-i venea să creadă că s-a îndrăgostit sau poate că de fapt nu era iubire acest sentiment, poate că era o obsesie. Se gândea la ea ca la persoana cu care avea de gând să-și petreacă viața alături, doar el pentru că Senia nu avea de gând să facă așa ceva. Deși trăise mai mereu cu îndoiala în suflet spera că totuși după ce va obține ceea ce își dorește atât de mult va fii fericit. Spera, că doar atât îi mai rămânea de făcut lui Bander: să spere.

Spre uimirea lui chiar primise o scrisoare dar nu de la Senia. Persoana care i-a înmânat scrisoarea nu i-a spus nimic despre expeditor plecând în grabă ca și când ar fii avut ceva de ascuns. Doar atât i-a zis: „Scrisoarea asta, ai mare grijă, nu e de la Senia. Nu mă mai întreba nimic, vei afla singur răspunsurile la întrebările tale căci sunt sigur că ai întrebări.” și a plecat. L-a lăsat pe Bander întro ceață pe care doar el însuși o putea distruge. Mâna îi era tremurândă, se tot întreba „Oare de la cine poate fii?”. Răspunsul l-a aflat abia după ce a rupt plicul și a citit scrisoarea. Nu-i venea să creadă tot ceea ce citea, i se părea ireal, o poveste. Nu putea să creadă că persoana care îi scrisese scrisoarea e vie. Dar totuși, îi recunoștea scrisul prea bine încât îndoielile nu-și aveau rostul. Știa că nimeni nu-i putea imita scrisul, nici el că doar încercase de atâtea ori. Lacrimile începeau să curgă pe obrajii roșii de la frig. Tocmai el, Bander Gorvin, bărbatul insensibil plângea. Poza pe care a găsit-o în plic alături de scrisoare era dovada clară că fusese înșelat, trădat tocmai de persoana la care el ținea cel mai mult. Se gândea: „Ce rost ar mai avea să mai trăiesc dacă tu m-ai părăsit? Viața mea fără tine, știi bine că nu mai are niciun sens... niciunul.”.

Trecuseră câteva minute, timp în care Bander era pierdut adânc în gânduri și lacrimi. Ceea ce urma să se întâmple nu era ceva ce mulți ar fi așteptat dar totuși s-a întâmplat: pistolul pus la tâmplă, sunetul unei împușcături iar Bander Gorvin mort.”.

După câteva ore...

Cadavrul lui Bander Gorvin a fost găsit. Era așezat pe spate cu o poză în mâna stângă și cu pistolul în mâna dreaptă... iar la tâmplă mult sânge. O scenă deloc neimpresionantă, o scenă oribilă pe care care nu ai vrea să o vezi dar care există...

Poza dădea indicii false dar nimeni nu și-a dat seama încă. Ceea ce era ciudat este că în poză apăreau două persoane ținându-se de mână, foarte apropiate. Ceea ce s-a presupus a fost că Bander Gorvin s-a sinucis din cauză că persoana iubită, adică femeia din poză l-a trădat cu bărbatul din poză. Totul arăta a sinucidere, poza dintro mână, pistolul din cealaltă...

Între timp cadavrul lui Bander a fost ridicat în brațe de către cineva pentru a fi pus în mașină și dus la morgă. Dar el nu se lăsa așa ușor... ceva inexplicabil s-a întâmplat: a încercat să se ridice și să vorbească... dar nimeni nu-l auzea strigând: „Eu nu m-am sinucis! Mă auziți? Nu m-am sinucis!”... era în zadar orice efort pe care îl făcea pentru că el trecea prin oameni... era doar o iluzie a unui trup ce nu mai avea ghidul lui... inima îi încetase să bată acum câteva ore...

Vântul a dus scrisoarea în depărtare, adevăruri ascunse aveau să fie aflate de cineva, de persoana care o va ridica de pe jos pentru că s-a oprit undeva... poate a fost doar o simplă coincidență sau poate că nu...

A citit-o cu același interes cu care a citit-o și Bander doar că el nu avea să mai pățească nimic. Tot ceea ce i se făcuse se va risipi în vânt pentru că... vinovatul nu mai era. De asta era sigur și mai era sigur și de alte lucruri. Scrisoarea l-a făcut să înțeleagă totul, absolut totul. Nu mai avea nicio îndoială. Ceea ce nici prin gând nu-i trecea s-a dovedit a fi realitate.

„Bander Gorvin nu s-a sinucis, el a fost ucis. Și nu de un el ci de o ea.” reflecta Martin Denvers în timp ce privea scrisoarea ca pe dovada clară a unui fapt real.

Dar nu avea de gând să păstreze scrisoarea sau să o arate și altcuiva pentru că conținea date importante despre el și nu numai. Nu putea să fie expus unui nou conflict, avuse parte de mult prea multe în ultimul timp. Timpul în care a stat ascuns l-a făcut să fie sigur că familia e tot ceea ce contează. Oricum Bander era mort iar el nu avea de gând să mai facă nimic în acest sens. A aprins o lumânare pe care a îndreptat-o spre scrisoare. Pentru moment a avut o îndoială dar în cele din urmă a ales soluția de care acum era sigur. Hârtia a început să ardă iar flăcările să-i cuprindă toate colțurile până nu a mai rămas decât cenușă pierdută în susurul vântului.

A închis ochii, amintindu-și cuvintele așternute pe acea hârtie arsă...

„Către Bander Gorvin,

M-am hotărât să-ți scriu o ultimă scrisoare în care am să-ți relatez tot adevărul. Sunt multe lucruri pe care nu le știi și cred că e timpul să le afli. Am să încep aducându-ți aminte de întâmplări de acum mulți ani. Prima dintre ele ar fi moartea tatălui nostru și plecarea ta de acasă. Totul a început de atunci, când fiind foarte supărat te-ai decis să te răzbuni pe cine nu trebuie. La început nu ne-am dat seama, nici eu nici mama ce se întâmplă cu tine, erai prea închis în tine. Abia mai târziu, când ai anunțat-o că pleci mi-am dat seama că ceva nu e în regulă. E adevărat că tata a lucrat la compania familiei Denvers dar nu pentru mult timp, pentru că lui nu-i plăceau ilegalitățiile. Aveau o companie de armament în subsolul clădirii în care se afla compania de brânzeturi. Asta știu sigur că nu o știai și mai știu că nu ai fost la curent cu toate întâmplările. Tata a lucrat după plecarea din acea companie întro alta dar a intrat în niște încurcături iar stimulat de gândurile învinuirii a ales un alt drum. Erai prea mic ca să ți se poată spună aceste lucruri dureroase. Am decis, eu și cu mama să îți ascundem adevărul, nu erai pregătit, credeam noi. Poate că erai, altfel nu plecai să îl răzbuni pe tata. Ai fost convins că tata a murit din cauza celor din familia Denvers, mult prea sigur. Nu trebuia dar tu ai ales o cale, un drum greșit. Ai vrut să devi bogat și să le furi averea, compania familiei Denvers. Era cât pe aici să reușești dar dintrun accident stupid s-a distrus prima ta șansă. Nu-mi pot da seama cum ai avut curaj să-l împingi pe tatăl lui Martin Denvers în prăpastie. Norocul tău a fost că nu și-au dat seama că nu a fost „un banal accident”. Știu toate astea pentru că am decis să te caut și întrun final te-am găsit, mai greu dar am reușit. Erai nervos sau poate că prea furios încât te-ai decis să mi te destăinui și să-mi spui tot ce s-a întâmplat. Atunci am decis să te susțin, să te apăr. E adevărat, dintro prostie pentru că nu trebuia! greșeala mea, știu. Poate că țineam prea mult la tine deși tu nu țineai la mine. Între timp eu m-am întors acasă, la mama și i-am spus că te-am găsit și ești bine. Evident nu i-am spus adevărul, nu voiam să o fac să sufere. Mă gândeam că ți-a intrat mintea la cap și că vei renunța la răzbunare dar nu a fost așa. A trecut ceva timp, destul de mult după părerea mea, în care nu ai mai dat niciun semn de viață. Am rămas surprins când mi-ai trimis o scrisoare în care îmi cereai ajutorul. Am plecat iarăși la drum pentru tine, ajungând să fiu un complice, al tău. Tu așa mă considerai, un complice nu fratele mele. Mă durea dar nu ți-am spus. Am preferat să trec cu vederea faptele și gesturile tale. Ai avut un alt plan de răzbunare, asemănător cu cel anterior de care erai sigur că va reuși. Astfel că ai încercat să-l convingi pe Martin Denvers să semneze un document care îți dovedea puterea asupra companiei, că îți aparținea. Dar nu ai reușit să obții asta pentru că Martin ținea prea mult la compania lui de brânzeturi iar tu ai fost nevoit să-l răpești în speranța că până la urmă va ceda. Nici măcar o clipă nu a cedat spre enervarea ta. L-ai ascuns întro cabană părăsită ce se afla întrun loc mai ascuns, greu de găsit dar nu imposibil. Trecuse ceva vreme de când îl țineai sau țineam cum vrei să zici acolo. Știam că ceea ce fac nu e bine, de asta am decis să nu-ți mai fiu complice. I-am împrumutat telefonul lui Martin ca să sune acasă. Din fericire a răspuns Dorotea care, împreună cu Daniel Denvers l-au luat din cabana în care era ascuns. L-au găsit deși tu mai mereu ziceai că așa ceva nu era posibil. E adevărat, cu ajutorul meu dar l-au găsit și l-au salvat. Apoi, de dimineață a urmat discuția aceea aprinsă cu tine. Erai atât de nervos încât nici nu m-ai lăsat să-ți spun că a fugit. Erai convins că a murit din cauză că nu prea îi dădeam de mâncare dar nu era deloc așa. M-ai tratat foarte urât atunci încât ai decis să scapi de mine. Singura mea scăpare a fost pistolul cu gloanțe oarbe de care tu nu aveai habar. L-ai folosit! Ai vrut să mă omori! M-am prefăcut că am murit de teamă că vei încerca să mă omori cu adevărat. Nici nu știi cât de greu mi-a fost să nu mă mișc cât timp ai stat acolo și m-ai privit. Ai plecat convins că m-ai înlăturat din drum ca pe un complice care nu-și făcuse bine treaba și nu ca pe un frate. După acest eveniment am decis să mă întorc acasă o perioadă. Nu puteam rămâne acolo, eram în pericol. În tot acest timp am păstrat legătura cu Senia. Ea mi-a spus de prostia pe care ai făcut-o. Ai intrat în familia Denvers prefăcându-te că ești ceea ce nu ești: fiul lui Martin Denvers. Se pare că ai uitat de adevăratul tău tată de ai îndrăznit să faci una ca asta. De asta am decis să mă întorc și să iau legătura cu familia Denvers. Nu mi-a fost prea greu pentru că Dorotea și Daniel mă știau deja. Întrun moment de singurătate, fără privirile iscoditoare ale celor din jur, i-am zis cine ești cu adevărat. Daniel a înțeles totul și și-a dat seama că trebuie să facă ceva. Astfel că a apelat la mici trucuri iluzioniste. Sunetele ciudate, acele așa zise stafii nu au fost ceva ireal, ele chiar eu existat dar așa cum ai crezut tu. Erau niște iluzii create cu scopul de a te induce în eroare, de a te speria și a te face să mărturisești. Se parec că nu au fost suficiente pentru că tu nu ai avut de gând să-ți mărturisești faptele. O dată a apărut chiar Martin Denvers în fața ta iar tu ai crezut că mintea îți joacă feste. Nu ți-a jucat, era chiar el. Ceea ce tu nu știai e că acea cameră în care se auzeau acele sunete avea o ușă secretă care ducea undeva la subsol unde se ascundea Martin. S-a ascuns acolo din momentul în care a ajuns acasă după ce a fost salvat de la cabană. Voia să scape de tine, credea că vei încerca să-i mai faci rău. Te credea în stare de orice, i-ai și demonstrat-o, mai ales că ești capabil de foarte multe răutăți. El stătea practic în aceeași casă în care stăteai și tu dar tu nu ai știut. Îl credeai la fel de mort la fel cum mă credeai și tu pe mine. Doar acele gloanțe false m-au salvat, că astfel nu mai puteam să-ți zic azi toate aceste adevăruri neștiute de tine. Nu știu dacă te-ai uitat mai atent în plic sau nu dar probabil o vei face acum. În plic se află o poză: eu și Senia. Sunt mai mult decât sigur că ne-ai recunoscut. Poza e de câteva zile, deci foarte recentă. Doar de chestia asta cu poza  și cea cu mesajele anonime mai am să-ți spun. Am să încep cu mesajele pe care sigurat nu știai de la cine sunt. Am să-ți mărturisesc acum că au fost de la mine. Voiam să te fac să renunți la răzbunare, să încetezi în a face rău celorlalți, mai ales celor din familia Denvers. Ei nu au nicio vină pentru moartea tatei. Ceea ce a făcut știu că nu are explicație dar probabil că a avut motivele lui. A trecut, a fost, acum trebuie să privim spre viitor care pentru tine nu e prea bun. Probabil că ți-ai dat seama de ce. Poza spune foarte multe lucruri. Eu sunt îndrăgostit de Senia și am de gând să plec împreună cu ea departe, doar noi doi. Și ea mă iubește, că altfel nu aș fi luat-o de lângă tine. De altfel, ea a fost cea care a decis asta. Vrea să scape de tine. Mai mereu îmi zicea că ea pentru tine e doar o obsesie. Înainte nu eram prea sigur de asta, acum sunt. Ai obligat-o să îl convingă pe Daniel să se însoare cu ea doar pentru ca tu să-ți atingi scopul, să te răzbuni. Urât din partea ta. Nu ai știut să o iubești așa cum nu ai știut să o faci să te iubească. L-a părăsit pe Daniel pentru mine, asta înseamnă foarte mult pentru mine. Evident, nu mai putem sta prin zonă, de  asta plecăm acasă la mine. Vreau să o prezint mamei. Vreau să fiu fericit așa cum tu nu vei reuși niciodată, mai ales atâta timp cât vei păstra în tine sentimente negative și ură. Nu-ți spun să nu mă urăști pentru că știu că ar fi în zadar. Oricum tu nu mă mai consideri fratele tău dar vreau să știi că eu niciodată nu voi înceta să te consider fratele meu pentru că asta ești: fratele meu.

•••

- Până la urmă l-ai mai găsit? Spune ceva! E totul bine?

- Da... cred... am scăpat... nu mai e...

- Ce tot zici acolo? Nu te înțeleg... explică-mi ce s-a întâmplat!

Privirea i se întunecase iar mâinile îi tremurau din ce în ce mai tare de parcă ar vrea să spună ceva... tot trupul îi era rece de parcă ar fi fost din gheață... Nu a reușit să rostească nimic. Îi privea ochii mirați care abia așteptau un răspuns... o lămurire a acestei neclarități... dar nu a primit nimic în schimb. A putut observa că pistolul cu care plecase nu mai era... nu-l vedea nicăieri...

- Unde e pistolul? Ce-ai făcut cu el?

După o grămadă de clipe de tăcere a reușit să vorbească de parcă ceea ce se întâmplase a fost ceva firesc, ceva care nu era deloc impresionant sau nelalocul lui...

- L-am folosit... a trebuit... înțelegi? A trebuit... nu mai rezistam...

- Îmi era teamă de asta și uite că n-am scăpat... Știai ce înseamnă el pentru mine și totuși nu ți-a păsat... absolut deloc!

- Da, știam... dar știai și tu ce nu înseamnă el pentru mine! Era fratele tău, știu... dar am făcut ceea ce trebuia, asta era soluția... te rog... să uităm totul și să fim fericiți. Acum nu ne mai împiedică nimeni... Și da... n-am scăpat... de asta trebuie să fugim... acum. Nu mai putem aștepta niciun minut...

Au fugit... și au scăpat... dar oare vor putea fii fericiți știind că unul dintre ei e un ucigaș? Probabil că nu...