Parcă-mi striga încetișor calculatorul nelăsându-mă să mă conectez la utilizatorul meu de windows. Avea ceva cu mine, cu siguranță! Nu că mi-ar fi păsat atât de mult, dar chiar pare o scuză penibilă „nu-mi merge calculatorul” deși asta și era.
Să trimiți mai departe oamenii doar pentru că nu aveai cum să-i ajuți, e ca și când le-ai spune să se ducă undeva, extrem de departe.
Nu e cu intenție. Chiar nu e. Și să mai și stai să aștepți rezolvarea câteva ore, printre care câteva zeci de minute ai fost nevoită să stai cu receptorul în mână. E destul de enervant!
Și apoi să trebuiască să-ți schimbi parola cu una complexă și să eșuezi de fiecare dată pentru că nu o acceptă! Enervant!
Urăsc parolele! Mai ales pe alea care trebuie să le schimbi la un anumit interval de timp chiar de nu vrei! Pur și simplu te obligă! E ca ceva de genul „schimb-o acum!”. Și așa ajungi să ai și 10 parole mirându-te care pe unde e!
Revenind la titlu, că deh .. am fost inspirată de întâmplarea de azi, până la urmă acest „azi nu ... muncești!” s-a transformat în „azi continui să muncești!”.
Iar vrând nevrând, mâine va funcționa iar eu voi vrea să fiu nefuncțională!
Sunt sigură că nu sunt singura chiar și-ar dori acest lucru. Libertate deplină printre ceasul care ticăne cu greu ora plecării către casă.
Și când sunt mică, vreau să nu mai cresc!
Cam atât.
+ muzică.
|