Principala » 2011 » Mai » 6 » Fețe, zâmbete...
8:44 PM
Fețe, zâmbete...
Acum câteva zile mă gândeam în timp ce mergeam acasă la ceea ce exprimau fețele oamenilor care au trecut pe lângă mine atunci. Adevărul e că e greu să îți dai seama dacă acea față zâmbitoare pe care o aveau unele persoane ascundea fericirea sau era doar o „prefăcătorie stradală”. De ce „prefăcătorie stradală”? Poate că acești termeni „lipiți” de mine nu e cea mai bună caracterizare a oamenilor care se prefac a fi bine în văzul celor care trec pe lângă ei dar eu consider că întrun fel sau altul așa e. De multe ori se întâmplă să fac și eu la fel dar ceea ce era greu era să-mi dau seama starea lor. Abia atunci când încerci să „înțelegi” printro simplă privire anumiți oameni realizezi că poți doar presupune ce se ascunde în spate și că de fapt nu există o anumită înțelegere. De exemplu, am văzut o doamnă care avea o anumită poziție fizică și care, parcă avea pictat un zâmbet pe față sau poate că era lipit căci nu și-l mai dezlipea. Mă gândeam și în cazul ei, oare o fi fericită? Am presupus că da dar poate că m-am înșelat sau poate că nu. Deși îmi doresc să văd doar fericire în jurul meu știu că acest lucru nu e posibil. Încercăm mult prea mult sau mai bine zis ne dorim atât de mult să fim fericiți încât de multe ori eșuăm lăsându-ne copleșiți de probleme. Nu ar trebui să facem asta, ar trebui să încercăm să le facem să pară „neimportante”, „ușor de rezolvat”, „ușor de trecut peste” chiar dacă nu e așa.
În toată încercarea mea de a afla ceea ce exprimă fețele oamenilor... am ajuns să creez fraze pe care poate le-ar spune acele persoane...

„Am atâtea probleme pe cap, abia aștept să ajung acasă.”
„La vârsta mea nu mai am de ce să fiu tristă.”
„Sunt atat de stresat. Drumurile astea sunt de nimic.”
„Ăștia tot lucră dar nu mai termină. Dar ce-mi pasă mie? Am destule pe cap.”
„Sunt fericit.”
„Viața asta trebuie trăită la maxim acum cât ești tânăr.”
„Nu-mi pasă de nimic.”

Aș putea să inventez gânduri de fiecare dată când trec pe lângă cineva dar poate că ar fi în zadar pentru că nu am cum să le nimeresc.

O față cu ajutorul privirii poate să transmită multe.

Spune-mi... tu ai încercat vreodată să „citești” fețele altora în timp ce mergeai pe stradă?

Vizualizări: 501 | Adăugat de: admin | Cuvinte cheie: gânduri, privire, fete | Rating: 5.0/3
Total comentarii : 0
Doar utilizatorii înregistraţi pot adăuga comentarii
[ Înregistrare | Logare ]