Aceasta este partea a III-a a gândurilor mele din trecut. Niște versuri, o poezie neterminată și câteva rânduri dintr-un text scurt. De data aceasta gândurile mele au fost scrise cu creionul, poate cu dorința de a putea fi șterse, cine știe.
Un creion, un stilou, același gând Îl scriu la fel rând de rând Dar, totuși e ceva diferit Culoarea e de neasemuit.
Timpul trece de parcă n-ar fi fost Dar totuși el are și un rost. Timpul trecut nu poate fi recuperat Dar, totuși cândva el a existat ...
Ne pierdem în multe amintiri Uităm de actualele simțiri Ce e trecut, trecut va și rămâne Chiar dacă soarele nu va mai apune.
Pentru noi și pentru toți cei prezenți Pe această lume
[Și uite că aici se termină poezia care de fapt e neterminată. Acum, să continui cu acel text de care ziceam mai sus.]
Aceste gânduri triste ce se ascund în sufletul meu le știu numai eu ... o tristețe ce „dispare” cu un simplu zâmbet fals. Cu un simplu zâmbet fals tristețea pare să nu mai fie dar ea, de fapt există ... și nu poate fi îndepărtată cu un simplu și banal zâmbet. De multe ori zâmbim, oare de ce? Ca să ascundem tristețea din sufletul nostru sau chiar avem un motiv de bucurie pentru a o face?
[Cam atât pentru moment. Probabil că vor mai urma vreo 2 sau poate chiar 3 articole dedicate acestor gânduri dar cam atât. Uneori e suficient să te uiți în urma ta ca să-ți dai seama cât de bine ți se potrivesc cuvintele în ziua de azi.]
|