Statistica
Total online: 1
Vizitatori: 1
Utilizatori: 0
1:07 AM Până și uitarea se plătește ... |
... la propriu. Când te afli într-un tramvai, cu căștile în urechi ascultând muzică te simți ca și când ai fi în lumea ta. Până când ... auzi brusc niște cuvinte care te fac să tresari: „biletele sau abonamentele la control”. Siguranța pe care o aveai dispare într-o clipă și te trezești la realitate. O realitate plină de uitare: lipsa unui nou abonament pe luna mai. Și ajungi să-ți plătești uitarea dorindu-ți să ai o memorie mult mai bună. O întâmplare bazată pe realitatea unei dimineți de 2 mai, proprie. Ceea ce e mai întrebător în toată chestia asta e: „unde-mi e abonamentul?”. Oricât aș încerca nu-mi amintesc unde s-a pierdut. Pentru că da, dorindu-mi să-l fac valabil și luna asta mă uit la locul în care trebuia să se afle și nu era. Nici acum nu e. E un mister și pentru mine ... dar nici că nu mi-ar păsa, dacă aș știi că nu mi-ar vedea nimeni poza de la „paișpe” ani. E chiar amuzant. Uitarea e amuzantă. Uneori chiar amuzantă. E încă o lecție despre uitare. Despre cum uitarea te poate afecta. Despre cum se plătește așa pur și simplu. Când mă gândesc că am uitat și încă uit extrem de multe lucruri, de-ar fi să plătesc pentru ele cred că aș fi fost lefteră de mult timp. Precis că și în avans. Lumea crede că glumești când spui că „uiți multe” dar tu știi prea bine că se întâmplă, pentru că o pățești zi de zi. Ar trebui să fie un afiș mare pe ușa de la intrarea în cameră. Atunci când pleci să vezi scris mare ce ai de făcut în ziua respectivă. Iar când te întorci acasă, să tai peste ceea ce ai făcut. În cazul în care nu ai suferit de o uitare completă în acea zi. E o idee bună. Dar nu de pus în aplicare, când știi că ușa are geamul transparent. Cam atât pentru azi din cutia mea cu gânduri. + puțină muzică. ... care nu are nici o legătură cu tema aleasă dar care m-a făcut să dau replay excesiv în seara asta. |
|
|
| Total comentarii : 0 | |